Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RĂSPÂNDI ÎN LANȚ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 44 pentru RĂSPÂNDI ÎN LANȚ.

Alecu Russo - Piatra Teiului

... plină de poezie, o mică scenă improvizată, căci bunul și răul, simplul și emfaticul, adevărul și ridicolul se întâlnesc la fiecare pas. O să găsiți în nevinovatele credințe populare oricâtă fantezie voiți, iar în năravurile amestecate ale claselor de sus, stofă destulă. Și în loc să-mi plimbați prin Iași un personaj de-al lui Balzac, care s-ar îneca în glodul de la noi, dați mai bine eroului vostru o giubea largă, un anteriu din vremurile cele vechi și bune, în vorbire o lăudăroșie naivă, în felul de a se purta o asprime firească, și puneți în juru-i viața orientală alcătuită din despotism casnic și din trai patriarhal. Apoi pe un divan, ori în căruță de poștă, ori în rădvan, dacă-i dă mâna, faceți-l pe acest moldovan să lucreze, faceți-l să se miște prin țara lui. Imitația necugetată ne strică mintea ... noștri. Vă rog să mă iertați deocamdată de toate cugetările, observațiile și tablourile, căci și-așa mi-i destul de greu să-mi păstrez cumpăna în gingașa căruță în care mă aflu. La fiecare hop stau gata să călătoresc

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

... să crez. Aceea să fie Școala domnească? Niște case lungi, pitici și dărăpănate. Dar n-avea porți înalte de fer, căci n-avea de loc. În fața școlii, o veche pivniță, plină cu gunoi; în jurul ei, o curte mare cu bălării. Așa case văzusem și eu. Frate-meu mă lăsă în curte. O sumedenie de copii țipau, se zbeguiau, săreau într-un picior la șodron, se jucau cu sâmburi de roșcovă și cu nasturi. Poi așa ... și galben. Domnul striga pe băieți c-un glas ascuțit. Băieții stau ca sfinții în bănci. Vro trei, cu urechile roșii și aprinse ca focul, în genuchi, lângă o tablă neagră; lăcrâmile le picurau în cărțile deschise și aduse la vârful nasului. Vergea, lăcrâmi, urechi roșii, Domn uscat și nalt... Să dusese curajul!... Dârdâiam. Și frate-meu, după ce vorbi ... și nu văzuse nimic din socoteala mea. Tușesc bine și strig: - Opt mii , Domnule! Râzi Domnul, și râzi, și râzi! Când se potoli, zise, privind în tavan: - Auzi, 25 și cu 15 să facă 8 000! Monitor general, ia-l și du-l în ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... câtorva cronici vechi se contrazic fără încetare, și se contrazic mai ales cu un rest de inscripție găsită, nu de mult, pe o marmură ciuntită, în săpăturile vechiului fort roman Caput Bovis , la Galați. Tradițiile duc întemeierea lui la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra ... mulți călători; câteodată proverbele au mult bun-simț. Iașii se întinde domol pe spinarea ușor înclinată a unei coline lungi, își cufundă brâul în râușorul Bahluiului, mâlos în cursul lui ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori ... moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoștință cu zece popoare și să călătorească totodată în Franța, în Germania și ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... și acele dezmoștenite, un cler ignorant, superstițios, îngrășat cu mana averilor mănăstirești, aplecat mai mult la plăcerile lumești decât la smerenia apostolească; un cler care, în loc de a căuta să apropie turmele între ele prin cuvinte de frăție, în loc de a exercita un sacerdoțiu sacru și mângâ ietor, conform moralei lui Cristos, prefăcuse sfântul potir în cupă de plăcere, și talgerul de naforă în disc de parale. Așadar, în vârful scării sociale un domn cu topuzul în mână și cu legea sub picioare; pe treptele acelei scări o boierime ghiftuită de privilegiuri, bucurându-se de toate drepturile, până și de ilegalități, și ... de ignoranță, de superstiții, de pretenții, de lăcomie și de frică. III După această repede ochire asupra întregului tablou, să examină m acum unele părți în detail și să studiem țara în privirea morală, socială și intelectuală. Moralitatea pe la 1828 - 40 consista mai mult în observarea unor practici religioase, în îndeplinirea unor datorii de creștin, precum se înțelegeau atunci acele datorii, adică: în mergerea regulată la biserică duminicile și zilele de sărbători, în dare de liturghii, în facere de paraclise prin case, ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

... Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu 1870 În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ... trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghea, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicii durerilor. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umeziră și o lacrimă curse din ochiul cel negru al ... palat cântece mândre și senine. Făt-Frumos se sui-n luntre și, vâslind, ajunse până la scările de marmură ale palatului. Pătruns acolo, el văzu în boltele scărilor candelabre cu sute de brațe, și-n fiecare braț ardea câte o stea de foc. Pătrunse în sală. Sala era înaltă, susținută de stâlpi și de arcuri, toate de aur, iar

 

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... să mai acopere puțin grosolănia numelui Leuștean. Noi îi ziceam prin prescurtare Aga. Judecat după înfățișare, el părea cu totul alt om de ce era în realitate. Avea într-adevăr o figură de șiret, ce te punea oarecum în îndoială despre bunătatea caracterului său. Când îți vorbea de multe ori, nu te dumereai de vorbește serios sau în bătaie de joc, așa de bine știa să se prefacă. Avea un zâmbet ca o cimilitură și în fundul ochilor lui strălucea o rază de pricepere care parcă-ți zicea: Degeaba, prietene, nu umbla să vinzi castraveți la grădinar! Cu toate acestea, n ... ca el. De câte ori nu l-am făcut de zi întăi april să alerge după cai verzi pe pereți, spunându-i minciuni care umblau în picioare; de câte ori el, marele cunoscător de tutunuri, după cum se lăuda, n-a fumat tutun de un franc ocaua, în loc de tutun Bectemis, fără să aibă habar, deși vedea pe toți în jurul lui ținându-și coastele de râs. Era, cum aș zice, șiret la chip, dar la suflet de bună-credință. Apoi avea o căutătură și ... ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... moștenitoare, copiii boierilor nu puteau trage din ele alt avantaj decât acela de a fi numiți feciori de boieri, iar copiii acestora reintrau în gloată, dacă nu-i favoriza norocul ca să intre în clasa funcționarilor. Pe timpul domnilor vechi, unele familii au conservat prestigiul lor din tată în fiu prin valoarea lor personală în luptele țării cu vecinii, însă numele lor odinioară faimoase au căzut din culme și au rămas acum pierdute printre răzeși; astfel Șerpe, Moțoc, Arbore, Purice ... Movilă etc. Noblețea dar, așa precum este înțeleasă de popoarele occidentale, nu a existat în țară, și dacă mai târziu s-au introdus în societatea română oarecare pretenții de nobilime bazată pe titlurile funcționarismului, aceste tendințe de îngâmfare ridicolă au fost aduse de fanarioți. Ei au pus în circulare termenii grecoturceș ti de celebi, afthenta, beimu, eclamprotate, evghenestate etc., meniți de a ridica un piedestal personalității lor de parveniți. Căzând însă ... ale strămoșilor. Iată cum se explică avântul generos care a îndemnat pe boierii și pe feciorii de boieri din generația actuală să sacrifice în Divanul adhoc atât privilegiile legate de titlurile boierești, cât și înseși acele titluri. Și, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

... îngrădit cu lațe, o casă mai răsărită decât celelalte. Pridvorul ei, de scânduri noi, rânjea în întuneric, ca un șir de dinți uriași. Înlăuntru, răsturnat în lungul patului, cu capul vârât într-o pernă, și-ascundea fața în mâini domnul Moroi. Slab și deșirat, îmbrăcat în haine negre, părea gata de plecare, cu toate că și-afunda capul din ce în ce în pernă cu sforțarea unui om slab care, voind să scape de pericol, închide ochii și strânge cât poate pleoapele. În fața unei oglinzi mari, cu pervazuri poleite, dna Moroi se piaptănă. Părul negru, azvârlit pe spate, face ape-ape la lumina a două ... vorbele lui Moroi era atâta durere și dezgust laș, încât ar fi mișcat pe cel mai împietrit om. Mânia Sofiei amorți o clipă, se prefăcu în milă, dar într-o milă rea, care înveninează fiindcă împiedică de-a vorbi. Și sfârși în revoltă: — Nu care cumva ai socotit că răpindu-mi tinerețile din închisoarea de la Centrală , să le închizi, ca într-o ocnă, în aceste Școala de fete cu internat, în ...

 

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș

... în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se trăia ca în sânul lui Avram, în mijlocul unui belșug unde totul era de-a gata, totul venea la timp și unde nu întâlneai decât voie bună și inimi deschise ... plecare și trăsura cu opt poștalioni suri trase la scară, conul Manole își sărută soția, își luă ziua bună de la slugi și se sui în trăsură având la stânga pe franțuzul Ernest iar în capră pe vătavul de curte și pe Ciordilă țiganul. Acest din urmă avea să întovărășească și să slujească pe stăpânul său în tot timpul călătoriei. Surugiii plesniră din harapnice; cei opt poștalioni suri, bine hrăniți și iuți de picior, înhămați în șir porniră prin poarta curței în trap mare, și după o jumătate de oră de mers spornic, conul Manole Buhuș pierdu din vedere satul și casa boierească de pe moșia Buhușul ... adânc dispreț pentru nemți. Auzi, mă rog, nu încap pantofarii de caii mei!... A mers cât a mers logofătul din popas în poaps, din târg ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... durere. — Singur în America sau singur în Europa nu e totuna pentru mine? observă Alexis suspinând. Deodată, Margărita își ridică ochii, îi ținti drept în ochii lui Alexis și zise, inspirată de-o gândire ademenitoare: — Dar... dacă voi veni și eu la primăvară în Paris... sau la vară... sau la iarna anului viitor, îmi promiți că te-oi găsi acolo? — Promit să mă aflu în orice parte a lumii vei merge și oriunde vei dori ca să fiu. Figura Margăritei se lumină de focul unei bucurii nemărginite; și ... contradansului Alexis o duse la locul ei, tânăra mireasă îi zise strângându-l de mână: —Mă încred în cuvântul d-tale. El se închină în tăcere și peste puțin timp ieși din bal, purtând în sufletul lui o comoară de simțiri vesele și dureroase, care îi aduceau în ochi când lacrimi amare de desperare, când dulci lacrimi de fericire! II Cu patru luni înainte de scenele descrise în capitolul precedent, Alexis se întorcea din străinătate, unde își terminase studiile. Era pe la finitul toamnei, atunci pe când în țara noastră ploile încep a fi

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... dascăl pe marele Savigny, celebrul profesor de dreptul roman, celebrul ministru de justiție și unul din fiii cei mai distinși ai coloniei franceze din Berlin. În saloanele dlui de Savigny, am fost prezentat și lui Alexandru Humboldt (1769 — 1859), care îmi arăta în general un deosebit interes pentru țările române, atât de necunoscute pe atunci, încât nici numele de români nu se știa. De aceasta, în adevăr, nu trebuie să ne mirăm, când însuși în Moldova și în Muntenia numele de români nu era întrebuințat, înlocuit fiind prin numele provincial de moldovean și muntean . Bătrânul Asachi toată viața lui n-a putut ... pe atuncea, pe care am publicat-o în Lehmann's Magazin fĂ¼r die Litteratur des Auslandes . Tot pentru Humboldt am publicat apoi o broșură în limba franceză, Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue de Cigains (Berlin, Behr, 1837), în prefața căreia chemam luarea-aminte a filantropilor asupra acestui nenorocit popor sclav în țara mea, în sânul Europei civilizate, și tratat ca lucru prin înseși legile țării noastre. Vacanțele le petreceam ordinar în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>